Balanţa de plăţi şi datoria externă – aprilie 2021

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. FOTO BNR

În perioada ianuarie – aprilie 2021p contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 4 710 milioane euro, comparativ cu 2 274 milioane euro în perioada ianuarie – aprilie 2020. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 966 milioane euro, balanța veniturilor secundare și cea a serviciilor au înregistrat excedente mai mici cu 295 milioane euro, respectiv cu 108 milioane euro, iar balanța veniturilor primare și-a transformat excedentul în deficit.

Contul curent al balanței de plăți (mil. euro)
  Ianuarie – aprilie 2020 Ianuarie – aprilie 2021p
CREDIT DEBIT SOLD CREDIT DEBIT SOLD
CONTUL CURENT (A+B+C)   31 170    33 444  -2 274 35 073 39 783 -4 710
A. Bunuri şi servicii 26 379 29 674 -3 295 30 235 34 604 -4 369
a. Bunuri 18 466 24 728 -6 262 22 351 29 579 -7 228
      b. Servicii 7 913 4 946 2 967 7 884 5 025 2 859
servicii de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terţilor 859 49 810 799 57 742
– transport 2 200 928 1 272 2 333 973 1 360
– turism – călătorii 522 1 172 -650 372 947 -575
– alte servicii 4 332 2 797 1 535 4 380 3 048 1 332
B. Venituri primare 3 023 2 466 557 3 094 3 604 -510
C. Venituri secundare 1 768 1 304 464 1 744 1 575 169
p) date provizorii

Investiţiile directe ale nerezidenţilore în România au însumat 2 332 milioane euro (comparativ cu -43 milioane euro în perioada ianuarie – aprilie 2020), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 2 199 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 133 milioane euro.

În perioada ianuarie – aprilie 2021, datoria externă totală a crescut cu 1 048 milioane euro. În structură:

datoria externă pe termen lung a însumat 92 334 milioane euro la 30 aprilie 2021 (72,7 la sută din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,5 la sută față de 31 decembrie 2020;

datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 aprilie 2021 nivelul de 34 641 milioane euro (27,3  la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 4,7 la sută față de 31 decembrie 2020.

Datoria externă a României şi serviciul datoriei externe (mil. euro)
  Datoria externă Serviciul datoriei externe, ian. – apr. 2021p
Sold la 31.12.2020 Sold la 30.04.2021p
I. Datoria externă pe termen lung 92 826 92 334 5 550
  I.1. Datoria publică 57 527 58 073  1 876
I.1.1. Datoria publică directă 57 307 57 865 1 862
 I.1.2. Datoria garantată public 220  208 14
I.2. Datoria negarantată public,           din care: 34 139 33 093  3 674
I.2.1. Depozite pe termen lung ale nerezidenţilor  137 87   79
I.3. Datoria autorităţii monetare, din care: 1 160 1 168   0
I.3.1. Alocări de DST de la FMI 1 160 1 168 0
II. Datoria externă pe termen scurt 33 101 34 641e  28 407e
Total datorie externă (I+II) 125 927 126 975 33 957
e) date estimate

p) date provizorii

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18,4 la sută în perioada ianuarie – aprilie 2021, comparativ cu 20,1 la sută în anul 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 30 aprilie 2021 a fost de 5,0 luni, în comparație cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 aprilie 2021 a fost de 86,8 la sută, comparativ cu 90,7 la sută la 31 decembrie 2020.

Precizări metodologice

Datele prezentate în acest comunicat sunt revizuite lunar.

Datele care au drept sursă cercetările statistice realizate de BNR, respectiv Comerțul internațional cu servicii și Investițiile străine directe, pot fi afectate de efectele pandemiei care, în plan statistic, s-au concretizat în restrângerea eșantioanelor de raportori și în extinderea corespunzătoare a ponderii estimărilor interne.

Standardul metodologic internaţional pentru elaborarea balanţei de plăţi este asigurat de Manualul FMI Balanţa de plăţi şi poziţia investiţională internaţională, ediţia a-VI-a (BPM6). Metodologia BPM6 a fost transpusă în legislaţia europeană prin Regulamentul UE nr. 555/2012 privind statisticile comunitare în domeniul balanţei de plăţi, al comerţului internaţional cu servicii şi al investiţiilor străine directe.

Pentru interpretarea datelor, la contul curent se vor avea în vedere următoarele:                                  4.1. Bunuri (pe principiul balanţei de plăţi): Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică – Comerţul internaţional cu bunuri. Importurile FOB se calculează de BNR pe baza coeficientului de transformare CIF/FOB determinat de INS: http://www.insse.ro/cms/files/statistici/Importuri_CIF_FOB/coeficient_CIF_FOB.pdf. Principiul balanţei de plăţi presupune înregistrarea bunurilor pe criteriul „schimbului de proprietate economică” (se includ bunurile care intră în proprietatea rezidenţilor, indiferent dacă bunurile trec sau nu frontiera ţării respective), în timp ce în statistica comerţului internaţional, bunurile se înregistrează după criteriul „trecerii frontierei” (se includ bunurile care trec frontiera, indiferent dacă se află sau nu în proprietatea rezidenţilor). Pentru asigurarea respectării principiului „schimbului de proprietate economică”, datele furnizate de INS sunt ajustate de BNR, astfel că valorile exportului şi importului de bunuri din balanţa de plăţi sunt diferite de cele din statistica comerţului internaţional cu bunuri. Principala diferenţă dintre cele două statistici provine de la Prelucrarea bunurilor aflate în proprietatea terţilor, care, conform BPM6, a fost reclasificată de la comerţul cu bunuri la comerţul cu servicii, iar sursa datelor pentru această poziţie a fost modificată de la Comerţul internaţional cu bunuri la Cercetarea statistică trimestrială privind comerţul internaţional cu servicii, derulată de BNR;

4.2. Servicii: Sursa datelor: Cercetarea statistică trimestrială privind comerţul internaţional cu servicii;

4.3 Venituri primare: includ venituri din muncă, venituri din investiţii în active financiare (investiţii directe, de portofoliu şi alte investiţii) şi alte venituri primare (impozite, subvenții);

4.4 Venituri secundare: includ transferuri curente private şi transferuri ale administraţiei publice.

Investiţii străine directe: Creditele dintre intermediari financiari afiliaţi (bănci, IFN-uri) nu sunt considerate de natura investiţiilor directe, ci se înregistrează în contul financiar/alte investiţii.

Datoria externă include următoarele instrumente financiare de natura pasivelor: numerar și depozite, împrumuturi, titluri de valoare de natura datoriei, credite comerciale și avansuri primite, pasive rezultate din sisteme de asigurări, de pensii și scheme de garanții standardizate, alocări de DST de la FMI și alte angajamente (conform manualului FMI, External Debt Statistics Guide for Compilers and Users, 2014).

Datoria externă publică directă include împrumuturile externe contractate direct de MFP și de autoritățile administrației publice locale, în baza legislației privind datoria publică,  inclusiv titlurile de stat cumpărate de nerezidenți – calculate la valoarea de piață. Soldul titlurilor de stat cumpărate de nerezidenți este estimat ca diferență între soldul emisiunilor efectuate de Administrația Publică și soldul deținerilor de titluri de stat aferente sectoarelor instituționale rezidente raportat de principalii intermediari financiari atât în nume propriu, cât și în numele clienților pentru care prestează servicii de custodie, pe baza Regulamentului BNR nr. 4/2014 cu modificările și completările ulterioare.

Datoria externă garantată public include împrumuturile externe garantate de MFP și de autoritățile administrației publice locale, conform legislației privind datoria publică.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung se calculează ca raport între serviciul datoriei externe pe termen lung și exportul de bunuri și servicii.

Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii se calculează ca raport între rezervele internaționale ale României (valută + aur) la sfârșitul perioadei și importul mediu lunar de bunuri și servicii din perioada respectivă.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR se determină ca raport între rezervele valutare la BNR și datoria externă pe termen scurt calculată la valoarea reziduală (soldul datoriei externe pe termen scurt la care se adaugă plățile de rate de capital aferente datoriei externe pe termen lung scadente în următoarele 12 luni).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*