Au fost ridicate restricțiile de circulație pe DN 1, la podul peste pârâul Azuga

Lucrări în trafic. FOTO Bru-nO

CNAIR a anunțat că, marți, 26 octombrie, au fost finalizate lucrările de reabilitare a podului peste pârâul Azuga, situat pe DN1, km 135+332, localitatea Azuga, județul Prahova și s-au ridicat restricțiile de circulație pentru vehiculele având masa totală maximă admisă (MTMA) mai mare de 7,5 tone.

Termenul estimat de finalizare a fost anunțat pentru 15.12.2021, însă, datorită ritmului de lucru susținut al antreprenorul, s-a realizat încheierea reparațiilor mai devreme.

Circulația vehiculelor rutiere între Ploiești și Brașov se va desfășura pe DN1, conform reglementărilor legale în vigoare (O.M.T. – M.A.I. nr. 647 – 127/2016 privind introducerea restricției de circulație pentru vehiculele rutiere cu mtma ≥ 7,50 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane pe DN1 (E60), sectorul București-Ploiești-Brașov și O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*