Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR): “Există diferențe nejustificate între prețurilor plătite fermierilor și preţul cărnii de porc la raft. Care este cauza?”

Porci crescuți în România. FOTO PublicDomainImages
Porci crescuți în România. FOTO PublicDomainImages

Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) semnalează diferențe majore între prețurile plătite fermierilor din țările Uniunii Europene, comparativ cu România unde, deși se înregistrează un minimum istoric al valorii porcilor la poarta fermei, consumatorul român plătește un cost de produs de nivel european.

În condițiile în care Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în continuare cu agresivitate pe teritoriul României, balanța comercială este puternic afectată de importuri masive, iar costul de producție este semnificativ afectat de prețul ridicat al furajelor (cu 25% mai mare în 2021 față de 2020), APCPR estimează pentru lunile următoare, o creștere cu minimum 25% a prețurilor pentru consumator.

“În contextul în care APCPR nu mai produce decât 30% din consumul de carne proaspătă de porc, sectorul suin resimte o lipsă acută de finanțare și de măsuri concrete de control și combatere a PPA, solicităm Primului Ministru și Guvernului României intervenția în regim de urgență, în vederea implementării măsurilor ce se impun pentru a proteja fermele autohtone producătoare de carne de porc și pentru a asigura securitatea alimentară pe termen mediu și lung”, au transmis reprezentanții APCPR. 

Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România – APCPR este asociația crescătorilor de suine din România care reprezintă și susține interesele fermelor comerciale de producție a cărnii de porc, autorizate sanitar veterinar, în relația cu autoritățile publice locale și centrale naționale și europene.

APCPR asigură cca. 70% din producția națională de porcine vii și reunește în prezent 76 membri – ferme de creștere a suinelor, din care 34 au capacitatea de cazare de peste 5.000 capete, și 12 societăți prestatoare de servicii pentru filiera cărnii de porc și unități didactice și de cercetare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*