ANRE a aplicat 167 amenzi contravenționale în valoare totală de 2.456.000 lei

Arzător pe gaz. FOTO stevepb
Arzător pe gaz. FOTO stevepb

În perioada noiembrie – decembrie 2021, ANRE a aplicat un număr de 167 amenzi contravenționale în valoare totală de 2.456.000 lei, ca urmare a finalizării unor acțiuni de control efectuate în domeniul energiei electrice și al gazelor naturale.

Operatorii economici sancționați și principalele fapte contravenționale sunt:

DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA – 585.000 lei:

Nerespectarea termenului de 90 de zile de la data încheierii contractului de racordare pentru proiectarea, obținerea acordului/autorizației pentru branșament, execuția şi recepția punerii în funcțiune a branșamentului;

Nerespectarea termenului de 18 zile de la data notificării terminării lucrărilor transmisă operatorului de rețea de către executant, pentru recepția şi punerea în funcțiune a branșamentului;

Nerespectarea condiţiilor de valabilitate asociate licenţelor/autorizaţiilor emise de ANRE;

Nerespectarea reglementărilor tehnice şi/sau comerciale emise de ANRE, inclusiv pe cele privind furnizarea energiei electrice la clienţii finali;

Nerespectarea prevederilor clauzelor obligatorii din contractele-cadru emise de ANRE.

HIDROELECTRICA – 410.000 lei:

Nerespectarea termenului de 5 zile pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice;

Nefurnizarea datelor și informațiilor solicitate de ANRE.

DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA – 400.000 lei

Nerespectarea obligației de a citi, în vederea emiterii facturii pe baza consumului de energie efectiv realizat, indexul contorului de energie electrică astfel încât intervalul de citire să nu depășească 6 luni;

Nerespectarea obligației de a alege, de comun acord cu clientul, metoda de determinare a consumului de energie electrică stabilit în sistem paușal, ca urmare a înlocuirii contorului de energie electrică defect.

ENEL ENERGIE MUNTENIA – 445.000 lei

Nerespectarea termenului de 15 zile de răspuns la solicitările/plângerile clienților finali referitoare la facturi;

Nerespectarea termenului de 5 zile pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice;

Nerespectarea termenului de 15 zile de răspuns la solicitările/plângerile clienților finali referitoare la activitatea de furnizare;

Nerespectarea termenului de 42 de zile de la data schimbării efective a furnizorului, pentru transmiterea facturii cu decontul final de lichidare.

E-DISTRIBUȚIE MUNTENIA – 180.000 lei:

Nerespectarea termenului de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de racordare sau a cererii de actualizare a avizului tehnic de racordare/certificatului de racordare, pentru verificarea documentației depuse;

Nerespectarea obligației de regularizare a consumului de energie electrică corespunzător valorilor citite, în prima factură emisă după citirea indexului grupului de măsurare;

Întârzierea nejustificată în racordarea/alimentarea cu energie electrică a clienţilor sau în realimentarea acestora după întrerupere;

Nerespectarea termenului indicat pentru transmiterea către ANRE a datelor și informațiilor solicitate;

Nerespectarea prevederilor standardelor de performanţă referitoare la serviciile publice de transport şi distribuţie, precum şi la activitatea de furnizare din sectorul energiei electrice;

Nerespectarea termenului de 2 zile lucrătoare de la data înregistrării documentaţiei complete, pentru transmiterea către solicitant a facturii de plată a tarifului pentru emiterea avizului tehnic de racordare;

Neasigurarea calității tehnice a energiei electrice.

E-DISTRIBUȚIE BANAT – 130.000 lei

Nerespectarea prevederilor standardelor de performanţă referitoare la serviciile publice de transport şi distribuţie, precum şi la activitatea de furnizare din sectorul energiei electrice;

Nerespectarea ordinelor şi deciziilor ANRE.

MEHEDINȚI GAZ – 120.000 lei

Nerespectarea de către participanţii la piaţa de gaze naturale a obligaţiilor ce le revin privind transmiterea clienţilor finali informaţii transparente privind preţurile/tarifele practicate;

Nerespectarea prevederilor privind informarea consumatorilor de gaze naturale.

CEZ VÂNZARE – 50.000 lei

Nerespectarea prevederilor legale privind schimbarea furnizorului de gaze naturale;

Nerespectarea obligației de a include în factura emisă clientului final a informațiilor prevăzute de regulamentul de furnizare gaze naturale.

E.ON ENERGIE ROMÂNIA           – 30.000 lei

Nerespectarea termenului de 21 de zile de la data notificării, pentru schimbarea efectivă a furnizorului;

Nefurnizarea datelor si informațiilor solicitate de ANRE.

PREMIER ENERGY – 20.000 lei

Nerespectarea prevederilor ordinelor şi deciziilor ANRE, privind transmiterea către Autoritate a copiei fiecărui contract de achiziţie şi/sau de vânzare-cumpărare a gazelor naturale încheiat cu furnizorii interni, precum şi toate actele adiţionale încheiate ulterior şi care aduc modificări şi/sau completări contractului iniţial, în termen de 15 zile calendaristice de la data semnării de către ambele părţi a exemplarelor originale.

DISTRIGAZ SUD REȚELE – 20.000 lei

Nerespectarea termenului de 30 de zile de la primirea cererii de racordare pentru stabilirea soluției tehnice pentru realizarea racordării.

DESIGN PROIECT – 20.000 lei

Nerespectarea termenului de 30 de zile de la primirea cererii de racordare corecte şi complete, pentru emiterea avizului tehnic de racordare.

ELECTRICA FURNIZARE – 10.000lei

Nerespectarea termenului de 1 zi lucrătoare pentru transmiterea operatorului de rețea, în format electronic, a notificării de schimbare a furnizorului.

DELGAZ GRID – 10.000 lei

Nerespectarea termenului de maximum 45 de zile pentru transmiterea către dezvoltator a propunerii de contract pentru realizarea rețelei electrice de interes public necesare pentru racordarea utilizatorilor individuali din ansamblul rezidențial.

ENEL ENERGIE – 5.000 lei

Nerespectarea termenului indicat pentru transmiterea către ANRE a datelor și informațiilor solicitate.

Au mai fost aplicate amenzi în valoare de 21.000 lei:

ELECTRICOM S.A.- 10.000 lei

CLAR GAZ INSTAL S.R.L. – 5.000 lei

CSP PROIECT LINE S.R.L. –  5.000 lei

FLORIAN D. CĂLIN I.I.     – 1.000 lei

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*