ANL a recepţionat 9 locuinţe de serviciu în orașul Uricani

Bloc ANL. FOTO Ministerul Dezvoltării

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în orașul Uricani (jud. Hunedoara), 9 locuințe de serviciu.

Locuințele (3 garsoniere și 6 apartamente cu 2 camere) au fost construite în amplasamentul din strada Aleea Jiului, pe un regim de înălţime P+2E (parter+2 etaje), valoarea investiției fiind de 2.507.457,13 lei (inclusiv TVA).

Până în prezent, ANL a finalizat, în cadrul programului “Construcția de locuințe de serviciu”, 16 apartamente în orașul Babadag (jud. Tulcea), 16 apartamente în municipiul Dorohoi (jud. Botoșani), 15 apartamente în municipiul Curtea de Argeș, 16 apartamente în municipiul Orăștie (jud. Hunedoara), 30 de locuințe în orașul Hațeg (jud. Hunedoara), 24 de apartamente în municipiul Bistrița, 16 apartamente în orașul Aleșd (jud. Bihor), 16 apartamente în orașul Ineu (jud. Arad) și 30 de apartamente în municipiul Suceava.

Alte 206 locuințe de serviciu se află în execuție efectivă în județele: Alba (22), Argeș (50), Călărași (30), Dolj (20), Harghita (24 ), Ilfov (30), Tulcea (10) și Vaslui (20).

Programul, inițiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei și aprobat prin H.G. nr. 719/2016, are în vedere construcția de locuințe de serviciu pe baza propunerilor primite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), de la autoritățile administrației publice locale și centrale.

Beneficiarii sunt funcționarii publici, precum și angajații din instituții publice centrale și locale, care nu dețin sau nu au deținut, individual sau în comun, împreună cu soții lor, în proprietate o locuință în localitatea în care își desfășoară activitatea, indiferent de modul în care a fost dobândită, cu excepția cotelor-părți din locuințe dobândite prin moștenire.

Programul se dezvoltă pe terenuri proprietate publică a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, puse la dispoziția ANL, care le preia în folosință gratuită, în condițiile legii. În cadrul acestuia pot fi incluse și construcții aflate în diverse stadii de execuție ori finalizate și neexploatate.

Locuințele de serviciu construite vor fi repartizate personalului propriu al instituțiilor care solicită realizarea acestora. Închirierea locuințelor de serviciu construite prin program se face în condițiile prevăzute de legislația specifică din fiecare domeniu sau, în situația în care nu există legislație specifică, se face în condițiile OUG 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe. Locuințele de serviciu construite prin programul implementat de ANL nu pot fi vândute.

De asemenea, instituțiile publice locale sau centrale pot încheia protocoale de colaborare, prin care stabilesc ca locuințele de serviciu să fie repartizate personalului din mai multe instituții. Pentru soluționarea cererilor pentru repartizarea locuințelor de serviciu, autoritățile publice locale sau centrale vor constitui comisii de examinare a solicitărilor de locuințe de serviciu și vor stabili ordinea de repartizare și modalitățile de diferențiere.

Sumele necesare finanțării programului se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul MDLPA, din bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*