Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) atrage atenția asupra faptului că voucherele de vacanță reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri economice și sociale adoptate din 2009 și până în prezent în România, cu efecte pozitive demonstrate asupra economiei naționale, a investițiilor în turism și a menținerii locurilor de muncă.
Voucherele – catalizator economic
Conform studiului privind Impactul socio-economic al sistemului de tichete în România, realizat de către Academia de Studii Economice (ASE) în acest an, eliminarea voucherelor de vacanță ar duce la:
- o pierdere netă de 1,744 miliarde lei din PIB-ul național,
- pierderea a 17.000 de locuri de muncă,
- o reducere semnificativă a consumului intern, în special în extrasezon,
- o accentuare a disparităților regionale, în special în zonele dependente de turism intern.
De asemenea, fiecare milion de lei alocat pentru vouchere susține peste 1.670 de locuri de muncă directe și indirecte, iar eliminarea lor ar duce la pierderea a circa 9.100 de locuri de muncă doar în sectoarele HORECA, transport și agrement local.
Recesiunea din turism este reală în 2025!
Motivele sunt: scăderea puterii de cumpărare, creșterea TVA și reducerea valorii voucherelor de vacanță.
ANAT atrage atenția că în august 2025 s-a înregistrat o scădere de 6,3% a numărului de turiști cazați față de anul precedent, în ciuda faptului că operatorii privați au oferit reduceri masive.
„Indiferent de prețuri, o parte dintre români nu s-au mai cazat. Trei luni la rând, în vârful de sezon, contracția economică a fost mai mare de 4%, primul an cu scăderi după pandemie! Județe cu tradiție turistică certă au înregistrat scăderi severe: -38% Argeș, -17,8% Harghita, -15% Prahova în timp ce creșteri au fost în Sibiu și Constanța. Asta arată clar că nu prețul este problema, ci scăderea puterii de cumpărare și lipsa oricăror politici guvernamentale pentru turism”, a subliniat Adrian Voican, vicepreședinte ANAT.
În plus, voucherele au contribuit direct la creșterea veniturilor bugetare prin taxe și impozite colectate din activitatea turistică, generând un efect multiplicator asupra economiei – fiecare leu investit în vouchere produce peste 1,6 lei în PIB. Studiul ASE mai arată că 90% din veniturile generate de vouchere sunt fiscalizate!
Economia informală raportată la Produsul Intern Brut în țările membre ale Uniunii Europene în 2022, ca pondere: Austria – 6,6%, Bulgaria – 33,1% 3, Croația – 29,7%, Germania – 8,8%, Ungaria – 25,4%, Olanda – 8,2%, România – 29%. Media Uniunii Europene este de 10,8%. Sursa: Schneider și Asllani, 2022.
Septembrie 2025: -85% vouchere acordate!
Fără voucherele de vacanță, viitorul este sumbru în turismul românesc. Datele preluate de ANAT de la Ministerul Finanțelor arată că în luna septembrie 2025, valoarea voucherelor acordate s-a prăbușit cu 85% față de aceeași lună a anului trecut. Astfel, în septembrie anul curent angajatorii au achiziționat vouchere de aproape 5,96 milioane de euro față de 38,03 milioane de euro în septembrie 2024. Și aceasta în condițiile în care pe piață au existat încă multe vouchere emise în 2024. Fără a reveni asupra acestei erori strategice, vom asista la falimente și disponibilizări de personal cu efecte în lanț în industriile conexe.
Investițiile în turism, în pericol
Voucherele de vacanță au stimulat investițiile în structuri de cazare, agrement și servicii conexe, întrucât au transmis un semnal de stabilitate și sprijin guvernamental pentru turismul intern. Pe perioada aplicării acestei măsuri, numărul unităților de cazare clasificate a crescut de 5 ori, de la 6300 de unități în 2006 la 28.900 de unități în 2025. Dintre acestea aproape 40% sunt noi sau modernizate în ultimii 3 ani, conform datelor raportate de Ministerul de resort. 28 de hoteluri de 4 și 5 stele aparținând brandurilor internaționale s-au deschis în ultimii ani și ar urma încă 15, în Craiova, Bacău, Satu Mare, Cluj și Arad.
În lipsa acestei măsuri, multe investiții sunt în pericol de a fi amânate sau chiar oprite.
„Eliminarea voucherelor ar duce la pierderi de PIB, locuri de muncă și investiții și ar avea un impact negativ major în domeniul social. Practic, ar fi exact opusul a ceea ce își dorește orice minister al economiei”, a adăugat Adrian Voican.
Impactul voucherelor asupra prețurilor pachetelor turistice
Un mit puternic vehiculat pe rețelele sociale și preluat în mod superficial și de reprezentanțți oficiali este acela că existența voucherelor a mărit prețurile în turism și a descurajat investițiile. Această presupunere aparent logică nu a fost confirmată în mod științific de niciun studiu. Nu există nicio legătură cauzală dovedită între scumpirile anuale și existența cardurilor valorice. Prețurile au crescut în toate țările, chiar în lipsa voucherelor. În România, Eurostat raportează scumpiri de 9,5% dar cele mai mari creșteri sunt în Estonia: +39%, Bulgaria: +23% (o destinație de top pentru vacanțele românilor), Danemarca: +12%.
ANAT susține continuarea și extinderea programului
Asociația Națională a Agențiilor de Turism solicită menținerea și actualizarea valorii voucherelor de vacanță în raport cu inflația, precum și extinderea acestora și către mediul privat, măsură care ar asigura echitate socială, investitii și dezvoltare economică durabilă.

Be the first to comment