Alți 260.000 lei – amenzi ale Comandamentului Special Black Friday, în țară

Black Friday. FOTO mmi9

În data de 12 noiembrie, Comandamentul Special Black Friday a verificat 10 mari operatori economici, la nivelul întregii țări, care promovau reduceri speciale în această perioadă.

Operatorii la care au fost înregistrate nereguli, 8 la număr, sunt:

GRUP EDITORIAL LITERA SRL – www.litera.ro

HCV INTERNATIONAL SRL – www.watchshop.ro

ELECTRONIC WORD SRL – www.badabum.ro

JYSK ROMANIA SRL – www.jysk.ro și magazinul cu vânzare directă Jysk Ploiești

RETAIL CONCEPT DESIGN SRL (Mobexpert București)

ORANGE ROMANIA SA

DHS BIKE PART Deva

BRD Timișoara

Cele mai importante nereguli întâlnite au fost următoarele:

se practicau vânzări cu preț redus, în condițiile în care prețul de referință afișat pe site nu era cel mai mic preț practicat în ultimele 30 de zile, prin modul incorect de calcul al prețului redus creându-se premisa existenței unui avantaj specific prețului, consumatorii fiind determinați să ia o decizie de tranzacționare pe care nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut realitatea

în oferta de Black Friday a BRD Timișoara – care a fost transmisă consumatorilor în 87.000 de SMS-uri – nu se informa în același câmp vizual și cu aceleași caractere, prin intermediul unui exemplu reprezentativ:

rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau variabilă, împreună cu informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator;

valoarea totală a creditului;

dobânda anuală efectivă;

durata contractului de credit;

în cazul unui credit sub formă de amânare la plată pentru un anumit bun sau serviciu, preţul de achiziţie şi valoarea oricărei plăţi în avans;

după caz, valoarea totală plătibilă de către consumator şi valoarea ratelor.

Volumul amenzilor contravenționale aplicate celor 8 operatori, s-a ridicat la 260.000 lei.

Acestor sancțiuni li s-au adăugat:

– 7 decizii de încetare a practicii comerciale incorecte,

– o propunere de încetare a practicii comerciale incorecte, în cazul BRD.

Comandamentul Special Black Friday își continuă verificările și în perioada următoare.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*