
Societatea Naţională a Sării S.A informează că, începând cu data de 05.05.2025, la Sucursala Salina Praid s-a sistat activitatea de producție și cea de vizitare.
Potrivit Societății Naționale a Sării, începând cu data de 05.05.2025, în jurul orei 16.00, pe fondul producerii unor precipitații abundente (precipitații care continuă și în prezent), într-un interval scurt de timp nivelul pârâului Corund a crescut semnificativ, apa pârâului cu debit foarte mare, venind cu aluviuni, deșeuri și resturi lemnoase, opturând lucrările de punere în siguranță realizate.
„Apa pârâului Corund s-a infiltrat astfel în subteran, măsura imediată fiind aceea de a sista orice activitate desfășurată.
Măsurile adoptate au constat în încercările de a prelua cu ajutorul pompelor puse la dispoziție de către ISU Oltul Harghita debitul din amonte și încercarea de a redirecționa apa în aval, dincolo de zonele considerate critice.
Până la data prezentei, precipitațiile au continuat, astfel încât singura măsură posibil a fi aplicată fiind aceea de încercare de a devia cursul de apă pe un alt traseu, dând astfel posibilitatea realizării unor lucrări de punere în siguranță a tronsonului considerat critic.
Se lucrează la acoperirea/ rambleerea locurilor de pătrundere a apei din albia pârâului Corund în minele vechi, personalul salinei încercând stoparea infiltațiilor, inclusiv prin dirijarea apei pe canalele disponibile.
Decizia de sistare a activității are drept scop punerea în siguranță atât a personalului muncitor, cât și a vizitatorilor, până la soluționarea situației, având în vedere infiltrația apei din pârâul Corund care a devenit necontrolabilă, pătrunzând o cantitate mare de apă în mină” – Societatea Naţională a Sării.
A fost întrunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgentă Harghita, care a hotărât efectuarea în regim de urgență de către Salina Praid sub coordonarea tehnică a Administrației Bazinale de Apă Mureș a lucrărilor pentru oprirea infiltrațiilor în mina și pentru punerea în siguranță a perimetrului minier de suprafață. De asemenea, s-a dispus demararea în regim de urgență a execuției lucrărilor pentru punerea în siguranță a perimetrului minier aparținând obiectivului Salina Praid.
Societatea Națională a Sării SA, prin specialiștii săi, împreună cu autoritățile locale (ISU Harghita, ABA Mureş, Apele Române şi Prefectura Harghita) depune toate eforturile pentru remedierea situației și reluarea activității.
Be the first to comment