Accace lansează YoDA powered by Accace, primul program intensiv de pregătire a studenților pentru o carieră în salarizare și resurse umane

Laura Ștefan, Managing Director Accace România. FOTO Total PR

Accace România, una dintre principalele companii de consultanță de afaceri și externalizare servicii din Europa Centrală și de Est, anunță lansarea YoDA powered by Accace, un program dezvoltat de specialiștii Accace România pentru studenții care își doresc să urmeze o carieră în domeniul Contabilității – Economic sau Resurse Umane, fie că este vorba de administrare de personal sau de salarizare.

Gândit ca un curs practic intensiv, programul este structurat pe 6 workshop-uri aplicate, ținute de specialiștii Accace pe o durată de 15 ore, în intervalul octombrie – decembrie 2022. Programul beneficiază de suportul studenților din cadrul Asociaţiei Studenţilor în Contabilitate şi Informatică de Gestiune (ASCIG) și al Asociației Studenților Economiști din România (ASER).

Programul YoDA powered by Accace acomodează un total de 15 studenți și poate fi accesat gratuit completând formularul de aplicare disponibil aici, până la data de 15 octombrie.

”Nevoile de pe piața muncii sunt în continuă schimbare, așteptările companiilor s-au schimbat, rolul specialiștilor în resurse umane, al contabililor sau al experților în salarizare este în continuă transformare, pentru a acomoda noua realitate. Drumul de la teorie la practică a fost întotdeauna diferit, însă astăzi, mai mult ca oricând, studenții, viitorii specialiști cu care vom lucra cu toții mâine, au nevoie de o abordare concretă, aplicată, a provocărilor meseriei pentru care se pregătesc. Iată de ce am decis să construim acest program, în care ne propunem să accelerăm trecerea de la cunoștințele dobândite teoretic în facultăți, la aplicarea lor în job-ul de zi cu zi”, declară Laura Ștefan, Managing Director Accace Romania.

Workshop-urile se vor desfășura la sediul Accace România și sunt structurate în 2 module, care le vor permite studenților să aplice practic cunoștințele teoretice asimilate în facultăți, respectiv să experimenteze sistemele și aplicațiile folosite în domeniu.

Potrivit reprezentanților companiei, studenții care vor participa la workshop-urile YoDA powered by Accace vor beneficia ulterior de un program complet de ucenicie, mai exact 84 de ore, echivalentul unui stagiu de practică solicitat de facultate.

În plus, cei mai implicați dintre ei pot obține un loc de muncă permanent în cadrul echipei Accace, sau își pot crește șansele de a fi angajați inclusiv în cadrul companiilor partenere, prin recomandările acordate de Accace.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*