A treia emisiune de titluri de stat pentru populație Fidelis, lansatã în anul 2021, s-a listat la Bursa de Valori București

Ministerul Finanțelor. FOTO Ministerul Finanțelor

În perioada 13 septembrie – 01 octombrie 2021, persoanele fizice au investit peste 940 milioane lei în titluri de stat destinate exclusiv populației lansate de Ministerul Finanțelor în cadrul Programului FIDELIS, cu maturitãți de 1 și 3 ani pentru titlurile denominate în lei și cu maturitate de 5 ani pentru cele denominate în euro.
La momentul lansãrii acestor instrumente, dobânzile anuale oferite pentru titlurile de stat au fost stabilite peste nivelul cotațiilor titlurilor de stat tranzacționate pe piața interbancarã, respectiv 3,25% pentru 1 an (lei), 3,75% pentru 3 ani (lei) și 1,60% pentru 5 ani (euro). Veniturile din dobânzi sunt neimpozabile, astfel încât aceste emisiuni reprezintã o alternativã de economisire avantajoasã pentru români.
Titlurile FIDELIS au fost oferite spre vânzare de cãtre BT Capital Partners&Banca Transilvania, B.C.R. și B.R.D., iar începând cu 07 octombrie 2021 titlurile sunt listate la Bursa de Valori București, persoanele fizice având posibilitatea de a le tranzacționa pe piața secundarã. Realizarea de astfel de operațiuni de cãtre investitori oferã acestora oportunitatea de a realiza câștiguri suplimentare în funcție de condițiile de piațã, dar și oportunitatea lichidãrii imediate și cu minimum de costuri în cazul unor nevoi imediate prin vânzarea acestora pe piața secundarã.

„Prezența activã a persoanelor fizice în calitate de investitori în aceste instrumente financiare oferite de Ministerul Finanțelor confirmã atractivitatea Programului FIDELIS în rândul populației.
Reluarea emisiunilor FIDELIS începând cu anul 2020 și promovarea trimestrialã a acestora în contextul economic și social traversat de multe presiuni la nivel național și mondial, precum și interesul manifestat de investitorii persoane fizice, aratã orientarea tot mai mare a populației cãtre un comportament de diversificare a economisirii și cãtre utilizarea mecanismelor specifice pieței de capital.
Colaborarea cu partenerii noștri în oferirea acestor instrumente financiare și a mecanismelor de tranzacționare contribuie semnificativ la promovarea cât mai largã și la implicarea mai activã a populației în mecanismele de piațã de capital”, a declarat Dan Vîlceanu, ministrul Finanțelor.

În viitor, Ministerul Finanțelor va continua lansarea titlurilor de stat FIDELIS cu o frecvențã trimestrialã.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*