A fost semnat contractul pentru Drumul Expres Oradea – Arad

A fost semnat contractul pentru Drumul Expres Oradea - Arad. FOTO CJ Bihor

A fost semnat contractul pentru actualizarea Studiului de Fezabilitate (S.F.) și realizarea Proiectului Tehnic (P.T.) pentru Drumul Expres Oradea – Arad.

Documentul a fost semnat în Oradea de către președintele Consiliului Județean Arad – Iustin Cionca, primarul Municipiului Arad – Călin Bibarț, președintele Consiliului Județean Bihor – Ilie Bolojan, primarul Municipiului Oradea – Florin Birta, și reprezentantul firmei Consitrans – Bogdan Păunescu. Valoarea contractului este de 39.852.874,70 lei, fără TVA.

Cu această ocazie, a avut loc și prima întâlnire de lucru. Cei doi președinți de Consilii Județene, primarii Municipiilor Oradea și Arad și reprezentanții firmei de proiectare au stabilit următorii pași. În luna iulie vor fi colectate datele necesare ca proiectanții să înceapă trasarea rutei finale, ținând cont de specificul zonei din fiecare unitate administrativ – teritorială care va fi traversată de Drumul Expres.

„După semnarea contractului, urmează ca firma CONSITRANS să își constituie garanția de bună execuție, iar după acest pas, în cursul săptămânii viitoare, ne vom apuca efectiv de lucru. Scopul nostu este ca toată documentația să se termine mai repede decât termenele stabilite prin contract, în așa fel încât să putem începe și lucrările până la finalizarea perioadei de finanțare care se încheie la sfârșitul anului 2023.

Într-o primă parte a acestor lucrări de proiectare, vom stabili toate problemele care țin de trasee, pentru a putea să definitivăm traseul, ținând cont de planurile de urbanism ale localităților care sunt traversate de drumul expres, de rețelele furnizorilor de utilități, Transelectrica, Transgaz, rețele de apă și canalizare, de proiectele de dezvoltare pe care le au fiecare dintre primării în zonele respective, de lucrări hidrotehnice.

După ce vom stabili traseul, se va trece efectiv la lucrările topografice, la studiile geologice care trebuie făcute, în așa fel încât să putem ca în cursul anului viitor să avem acest studiu de fezabilitate și proiectul tehnic recepționat și avizele obținute de la autorități. Mulțumesc partenerilor noștri, Primăria Oradea, Consiliul Județean Arad, Primăria Arad și tuturor colegilor care au derulat procedura de achiziție și care s-au implicat în proiect până în momentul de față ”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

„Drumul Expres Oradea – Arad va asigura pentru locuitorii Municipiului Oradea o legătură importantă cu Autostrada A1. Aceste proiecte mari de infrastructură sunt necesare ca orașul nostru să se dezvolte în continuare și să avem o conectivitate bună cu Europa”, a adăugat Florin Birta, primarul Oradei.

Conform prevederilor contractuale, S.C. CONSITRANS S.R.L. va avea la dispoziție un termen de 20 de luni pentru finalizarea serviciilor de proiectare faza SF+P.A.C.+P.O.E.+P.T.E., din care primele 10 luni vor fi alocate pentru elaborarea și predarea Studiului de Fezabilitate actualizat.

Conform proiectului, drumul expres va străbate județele Bihor și Arad și va avea o lungime totală de aproximativ 134,5 km. Drumul va avea profil de autostradă cu trei benzi de circulație pe sens pe o distanță de 14,6 kilometri, profil de autostradă cu două benzi pe sens pe o distanță de 43,5 km și profil de drum expres cu două benzi de circulație pe sens pe 76,4 kilometri. Lungimea traseului poate suferi modificări în urma actualizării SF-ului.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*