Operațiunile specifice sistemelor IT din cadrul companiei au fost parțial restaurate în urma atacului cibernetic complex, de tip ransomware, care a avut loc pe 7 martie, a transmis KMG International.
KMG International a anunțat că echipa internă de specialiști cu suportul colaboratorilor noștri este în curs de finalizare a restaurării platformelor digitale la nivelul întregului Grup.
În acest moment, serviciul Fill&Go, atât pentru flote, cât și pentru persoanele fizice este funcțional în România, respectiv alimentarea prin card și prin inel.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În luna aprilie transferurile de bani către România arată că mai mult de jumătate din românii din străinătate trimit bani în țară, potrivit datelor TransferGo. București, 22 aprilie 2021 – Aproximativ 57% dintre utilizatorii români […]
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Frankort & Koning Beheer Venlo B.V intenţionează să preia TP Haluco Holdings B.V. Frankort & Koning Beheer Venlo B.V din Olanda este controlată de către Total Produce Holdings B.V […]
Payten, parte a grupului ASEE, devine principalul partener de distribuție în România al Diebold Nixdorf, lider în automatizarea, digitalizarea și transformarea modului în care clienţii fac tranzacții bancare și cumpărături, în zona de soluţii hardware […]
Be the first to comment