CNAIR a anunțat că marți, 7 iunie, începând cu ora 14:00, au fost ridicate integral restricțiile de circulație pe Podul peste Dunăre de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, între km 155+415 – km 161+479.
Astfel, pe întreaga perioadă a sezonului estival, se va circula pe ambele căi de rulare.
În toamnă, după încheierea sezonului estival, va continua următoarea etapă a lucrărilor de reabilitare a podului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Regatul Danemarcei și în Regatul Suediei că autoritățile celor două țări au anunțat prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontierele […]
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează ediția de toamnă a programului „Litoralul pentru toți”, prin care românii se pot caza în hotelurile si pensiunile clasificate din stațiunile de la Marea Neagră cu prețuri începând […]
CNAIR anunţă conducătorii auto că, în vederea executării lucrărilor de consolidare rambleu și parte carosabilă pe DN 7, pe sectorul cuprins între km 144+530 – km 144+700 (județul Argeș), în perioada 30.05.2022 – 30.06.2022, se închide circulația pentru autovehiculele […]
Be the first to comment