Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 10,3 milioane EUR (51,5 milioane RON) pentru sprijinirea operatorilor aeroportuari în contextul pandemiei de coronavirus. Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar privind ajutoarele de stat. Sprijinul public se va acorda sub formă de subvenții directe.
Măsura va fi deschisă operatorilor aeroportuari din România cu un trafic anual de pasageri cuprins între 200.000 și 3 milioane de pasageri care au înregistrat pierderi între iulie 2020 și decembrie 2021.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Toate statele membre s-au angajat să conlucreze, împreună cu Comisia Europeană și cu Agenția Spațială Europeană, pentru a construi EuroQCI, o infrastructură securizată de comunicații cuantice care va acoperi întreaga UE. Odată cu recenta semnare, de […]
În ultimele zile, în mediul online au fost publicate postări tip deepfake care îl implică pe guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. Potrivit BNR, conținutul clonează website-ul și pagina dintr-o rețea de socializare a unui cunoscut […]
Alianța pentru Turism solicită ridicarea restricțiilor pentru evitarea unui colaps general al economiei, menționând că pandemia a dus la pierderea a peste 100.000 de angajați din industria ospitalității. Alianța pentru Turism a trimis o scrisoare […]
Be the first to comment