Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că lucrările la Lotul 5 din Autostrada Pitești – Sibiu vor începe la 1 septembrie.
Drulă a afirmat că valoarea investiției se ridică la 1,7 miliarde de lei.
“Tocmai a fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul Pitești-Curtea de Arges al autostrăzii A1. Proiectarea a fost încheiată, intrăm în faza de execuție. Constructorul este deja mobilizat în teren pentru a porni munca pe cei 30 de km ai șantierului. Este o investiție complexă, cu o valoare de 1,7 miliarde de lei”, a spus ministrul Transporturilor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat 19 noi contracte de finanțare, din fonduri europene, pentru construcția unor creșe moderne și sustenabile. “Acestea se alătură celor 64 de creșe ale căror contracte […]
La un an și jumătate de la preluarea de către grupul Bittnet, compania ITPrepared devine Optimizor, companie din România specializată în livrarea serviciilor gestionate și integrate în domeniul IT, specializată în consiliere privind implementarea de […]
Decoplast, producător local de tâmplărie PVC, activ în România de peste 17 ani, cu o cifră de afaceri de 65,6 milioane lei în 2022, a deschis un nou depozit în zona Lizeanu din București, cu […]
Be the first to comment