Securitatea infrastructurii critice în Portul Constanța, consolidată prin implementarea unui sistem anti-dronă

Sistem anti-dronă în Portul Constanța. FOTO CN APMC

Portul Constanța are un sistem anti-dronă care permite protecția spațiului aerian de joasă altitudine.

Potrivit Administrației Naționale a Porturilor Maritime Constanța, pe 4 mai 2026, în perimetrul terminalului de pasageri al portului Constanța a fost reperată o dronă neidentificată. În urma verificărilor efectuate de angajații CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța împreună cu agenții Poliției de Frontieră, a rezultat că drona aparținea unor cetățeni străini, membrii ai echipajului unei nave de croazieră.

Autoritățile au analizat materialul video realizat și s-a dovedit că acesta avea caracter exclusiv turistic. Nu au fost identificate imagini cu obiective militare sau alte zone sensibile din punct de vedere al securității.

După cercetare, comandantul navei a dispus informarea întregului echipaj și a pasagerilor cu privire la interdicția utilizării dronelor fără autorizare în perimetrul portuar Constanța. Ulterior, au fost informate oficial Poliția de Frontieră și Forțele Navale Române.

„Acest incident a fost fără urmări grave de securitate datorită instalării în portul Constanța a unui sistem anti-dronă de generație nouă. Soluția a fost implementată de Rasirom, în cadrul programului de consolidare a capacității de protecție a infrastructurii critice portuare și de creștere a nivelului de securitate în unul dintre cel mai importante noduri logistice de la Marea Neagră.

Soluția desfășurată este bazată pe RF cyber-takeover – o abordare non-cinetică, non-distructivă, care, spre deosebire de metodele clasice de bruiaj total al spectrului, permite preluarea controlului asupra dronei neautorizate și aducerea acesteia la sol într-o zonă sigură predefinită, fără afectarea comunicațiilor legitime din zona portuară.

Sistemul permite detecția omnidirecțională 360° a dronelor comerciale și de tip DIY pe baza amprentei RF; identificarea, clasificarea și localizarea aeronavei, precum și a poziției pilotului; preluarea controlată a dronei și redirecționarea către o zonă sigură, prin exploatarea protocolului propriu de comandă.

Pentru componenta de jamming (bruiaj), procesul de autorizare la ANCOM este în desfășurare. Activarea acestei capabilități se va realiza ulterior obținerii avizelor pentru emisii intenționate de radiofrecvență, în conformitate cu cadrul legal aplicabil.

Decizia de a opta pentru o tehnologie centrată pe preluarea controlului, și nu pe bruiaj ca mecanism primar, a fost determinată de specificul mediului portuar – zonă densă de comunicații operaționale (VTS, AIS, comunicații navale, telefonie GSM, link-uri radio), unde un bruiaj nediscriminat ar afecta activități legitime și siguranța navigației.

Portul Constanța este cel mai mare port la Marea Neagră și un nod logistic strategic pentru tranzitul european est-vest, inclusiv pentru fluxurile de mobilitate militară aliată. În acest context, protecția spațiului aerian de joasă altitudine din perimetrul portuar este o componentă esențială a planului de securitate al CN APM SA Constanța.

Sistemul este integrat în arhitectura de securitate a portului și este operat de echipele tehnice proprii, cu suport de mentenanță asigurat prin contract dedicat, urmând să fie extins în toate porturile administrate de CN APM SA Constanța” – CN APMC.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*