Dan Cîrlova, manager la Agenția de Turism Luxuria Travel, a fost invitatul jurnalistului Adrian Boioglu la BizPLUS TV.
Discuția, filmată la Istanbul, pornește chiar din experiența unui city break organizat cu autocarul, pe care Adrian Boioglu l-a parcurs alături de grup, ca să vadă din interior cum arată traseul, organizarea și relația cu turiștii, de la plecarea din București până la programul din oraș.
Dan Cîrlova a explicat cum reușește Luxuria Travel să păstreze tarife accesibile pentru Istanbul și ce rol au partenerii locali și volumul mare de turiști în negocierea condițiilor de cazare și a serviciilor. În emisiune este detaliat și modelul de excursie: transport cu autocarul, trei nopți de cazare cu mic dejun și ghid însoțitor vorbitor de limba română, iar excursiile opționale rămân la alegerea fiecărui turist.
Invitatul a vorbit și despre parteneriatul construit în 2022 cu Lux Location Tours, despre criteriile pe care le consideră esențiale într-o colaborare de durată și despre cum gestionează agenția așteptările turiștilor, inclusiv în situațiile în care apar modificări de ultim moment, astfel încât oferta finală să fie cel puțin la același nivel cu cea rezervată inițial.
În dialog apar și recomandările de obiective pentru Istanbul, cu un mix de istorie și modern: zona Sultanahmet, principalele repere culturale, dar și opriri precum Sapphire Tower sau experiențe care completează city break-ul. Dan Cîrlova a explicat și de ce Istanbul rămâne una dintre destinațiile preferate pentru escapade scurte, în timp ce Antalya rămâne un reper pentru vacanțe mai lungi.
Pe partea de business, managerul Luxuria Travel a vorbit despre tendințele de rezervare din 2026, despre creșterea cererii pentru circuite lungi cu avionul, dar și despre destinațiile interne care se vând cel mai bine, precum Maramureș și Bucovina. În plus, a detaliat cum își formează echipa prin parteneriate educaționale și practică pentru elevi și cursanți, mizând pe încrederea pe care trebuie să o inspire, încă de la primul telefon, un consultant de turism.
Un punct aparte al emisiunii este planul Luxuria Travel pentru 2026, legat de utilizarea inteligenței artificiale: automatizarea proceselor repetitive și dezvoltarea unor soluții pentru rezervări non-stop, cu precizarea că în turism, spune Dan Cîrlova, prezența oamenilor rămâne esențială pentru siguranța și confortul turiștilor, mai ales în circuitele de grup.
Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro

Be the first to comment