Mugur Tolici devine noul director al Direcției emisiune, tezaur și casierie a Băncii Naționale a României

Mugur Tolici. FOTO BNR

Mugur Tolici (56 de ani) va prelua, începând cu data de 1 februarie 2026, funcția de director al Direcției emisiune, tezaur și casierie (DETC) din cadrul Băncii Naționale a României (BNR).​​​

În prezent director la Direcția resurse umane, Mugur Tolici preia atribuțiile de la Ion Nițu, care a condus DETC din anul 1999.

“Preluarea conducerii Direcției emisiune, tezaur și casierie reprezintă o responsabilitate pe care mi-o asum cu profesionalism și respect, așa cum mi-am îndeplinit toate rolurile profesionale în cei peste 30 de ani de activitate în Banca Națională”, declară Mugur Tolici.

Mugur Tolici și-a început cariera în cadrul băncii centrale în anul 1994 și a condus câteva direcții din structura instituției înainte să devină director de resurse umane, în noiembrie 2009. Astfel, el a fost director al Direcției de politică monetară timp de un an până în 1999, consilier al viceguvernatorului BNR Cristian Popa în perioada 2000-2004 și apoi director de cabinet al guvernatorului Mugur Isărescu din decembrie 2004 până în martie 2008. Ulterior, acesta a ocupat postul de director adjunct al DETC timp de aproape doi ani.

În intervalul 2018 – 2019, Mugur Tolici a îndeplinit funcția de reprezentant al României la Fondul Monetar Internațional (FMI).

Mugur Tolici este absolvent al specializării Finanțe-Bănci în cadrul Academiei de Studii Economice (1993), unde, în 2010, a obținut și diploma de doctor în economie. În 1998, el a urmat cursurile unui program în domeniul afacerilor internaționale la Georgetown University (SUA).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*