Orașul Piatra Neamț, supranumit și „Perla Moldovei”, este, potrivit Organizației de Management al Destinației, locul în care poveștile istoriei se întind pe mii de ani. Este așezarea în care autoritățile, din respect pentru istoria și cultura zonei, au amplasat muzeele orașului în imobile impozante ale ansamblului de monumente din Curtea Domnească.
Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni este la doi pași de Muzeul de Etnografie, iar muzeografii celor două instituțiii au un mare merit în promovarea cultural istorică a locului. Am stat, acolo, de vorbă cu muzeograful Daniela Amariei și cu dr. Constantin Preoteasa, coordonatorul Centrului Internațional de Cercetare a Culturii Cucuteni, iar la „Etnografic” echipa BizPLUS a fost așteptată de Florentina Buzenschi. Și nu au fost singurii nemțeni care ne-au deschis ușa.
Muzeul de Artă Cucuteni impresionează prin variata și bogata colecție din România și din Europa a obiectelor de tezaur, ceramică pictată, de o valoare inestimabilă.
„Cultura Cucuteni a fost definită ca fiind o cultură spectaculoasă, deoarece a evoluat pe circa 1500 de ani, intre 5300 și 5500, înainte de Hristos, timp în care a atins un nivel înalt de dezvoltare comparativ cu alte culturi care au funcționat în acea perioadă de timp. A ocupat o zonă foarte mare, de circa 150.000 de kilometri pătrați, ceea ce corespunde cu teritoriile actuale din România, Republica Moldova și Ucraina, mai exact din Transilvania, de la Olt si până la Nipru, în apropiere de Kiev. Și, bineînțeles, această cultură impresionează prin diversitatea, prin cantitatea și prin calitatea vestigiilor descoperite”, a declarat, printre altele pentru BizPLUS, muzeograful Daniela Amariei.
Clădirea muzeului este o imobil monument istoric, care, inițial, a adăpostit, in 1930, prima bancă privata din Piatra Neamț, iar după 1948 aici a funcționat filiala Neamț a Băncii Naționale a României. Un seif care a aparținut fostei bănci, și in care acum sunt expuse artefacte ale culturii Cucuteni, a fost special păstrat pentru dovedi proveniența.
Constantin Preoteasa coordonează Centrul Internațional de Cercetare a Culturii Cucuteni și Muzeul de Arta Cucuteni din Piatra Neamț.
„Rafinamentul artei decorative și figurative cucuteniene rămâne neegalat. Chiar și cu tehnologia modernă, nu reușim să reproducem mai mult de 25–30% din performanțele meșterilor de atunci. Cultura Cucuteni reprezintă apogeul artei preistorice europene, fără indoială, ” susține cunoscutul arheolog, Constantin Preoteasa, directorul acestui muzeu unic in lume.
Echipa BizPLUS a mers apoi la Muzeul Etnografic din Piatra-Neamț, unde vizitatorii pășesc direct în universul satului moldovenesc de acum un secol. Muzeograful Florentina Buzenschi, cea care ne-a dechis ușa, prezintă cu nerăbdare, parcă vrea să cunoaștem cat mai multe informații despre tradițiile, obiceiurile, munca, la câmp, la pescuit, vara și iarnă a familiilor de nemțeni. Totul, ilustrat cu fotografii, unelte, obiecte casnice, costume populare. Inimoasa muzeografă crede că muzeul trebuie văzut de cât mai mulți vizitatori:
„Merită vizitat pentru că ne introduce în atmosfera satului neamțean de acum o sută și ceva de ani, pentru că este creată o atmosferă în muzeu, astfel încât cei care sunt mai în vârstă să-și amintească de bunici, de străbunici, iar cei mici să intre într-un univers, să intre ca într-o poveste. Nu neapărat că au vizitat muzeul, ci au intrat într-o poveste pe care o trăia Creangă și urmașii lui Creangă.”
Cele două renumite muzee, Cucuteni și Etnografic, dar și tot ce înseamnă instituții culturale din județ, sunt coordonate de Consiliul Județean Piatra Neamț, iar Gabriela Giangalău, de la Serviciul de Turism, le știe cu ochii închiși.
„Nu știu dacă aveți cunoștință, Consiliul Județean Neamț a înaintat propunerea de includere a rutei transnaționale România-Republica Moldova-Ucraina, a culturii Cucuteni -Tripilia în Patrimonul Mondial UNESCO. Și credem că avem toate șansele să primim această recunoaștere. Pentru noi înseamnă o vizibilitate mult mai mare. S-a demonstrat că rădăcinile din Europa sunt mult mai vechi decât cele descoperite pe alte continente. Vă dați seama că o astfel de recunoaștere din start vine cu o creștere exponențială a numelui de marcă al Neamțului,” se mândrește Gabriela Giangalău.
Și apropo de turiștii străini, în Piatra Neamț există deja un obiectiv vizitat frecvent de oaspeți din întreaga lume. Este Sinagoga Baal Șem Tov unul dintre cele mai importante și valoroase monumente de patrimoniu evreiesc din România și Europa.
Construcția datează din anul 1766 și este considerată cea mai veche sinagogă de lemn din România și singura sinagogă hasidică de acest tip din Europa. În urma unui incendiu, între 1902–1904 a fost adăugată o extindere din zid, care astăzi funcționează ca spațiu de rugăciune pentru sărbători religioase.
Potrivit liderului comunitatii evreiești din Piatra Neamț, Emil Nicolae Nadler, partea veche din lemn funcționează în prezent ca muzeu și spațiu cultural, deschis publicului larg. Sinagoga are o dublă funcție:religioasă, pentru comunitatea evreiască locală, astăzi redusă numeric, și culturală, găzduind expoziții, conferințe, lansări de carte și evenimente dedicate memoriei comunității evreiești.
Muzeele din Piatra-Neamț sunt, așadar, atracții cultural turistice care nu trebuie ocolite când ajungeți în „Perla Moldovei”.
Gabrielei Giangalău, de la Consiliul Județean Neamț, spune că toată zona este din ce in ce mai ofertată:
„O vizită aici înseamnă o întâlnire cu istoria, dar și cu oamenii care o păstrează vie. Cum v-am spus, noi facem eforturi susținute de promovare a întregului potențial turistic, inclusiv partea de agrement, de evenimente culturale. Vă așteptăm”
Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro

Be the first to comment