MAE informează că în Ungaria vor fi restricții de trafic pentru camioanele de mare tonaj

Steagul Ungariei. FOTO Pixabay.com

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria asupra faptului că, în contextul sărbătoririi Zilei Naționale a Ungariei, Ministerul Construcțiilor și Transportului ungar (MCT) a modificat restricțiile de trafic pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5T) aplicabile pe teritoriul țării, în perioada 22.10.2025 (ora locală 22:00) – 23.10.2025 (ora locală 22:00).

Astfel, deși în conformitate cu prevederile legale în vigoare (Decretul Guvernamental 190/2008), restricțiile de trafic pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5T) cuprind întreaga perioadă menționată, în vederea asigurării corespunzătoare a circulației bunurilor, MCT a decis suspendarea acestei măsuri pe timpul nopții, sens în care restricțiile vor fi aplicate doar la 23.10.2025, în intervalul orar 6:00 – 22:00, ora locală.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*