BIFE-SIM 2025 marchează cea mai mare creștere a unei expoziții de mobilă din Europa

Liderii industriei prezintă mobila viitorului FOTO: bife-sim.ro

Evenimentul care Reunește Comunitatea din Industria de Mobilă la București, BIFE-SIM 2025, a stabilit un record remarcabil, fiind în prezent singura expoziție de mobilă din Europa aflată în plină expansiune. Evenimentul a atras cu peste 30% mai mulți vizitatori față de anul precedent, iar suprafața expozițională s-a extins cu 1.000 mp, confirmând interesul crescut al industriei și al publicului.

Este ediția cu cel mai mare număr de vizitatori profesioniști, succesul fiind susținut de un program amplu de peste 40 de conferințe și workshop-uri, desfășurate pe două scene în Pavilionul B2 și una în exterior. Un rol important l-au avut inițiativele speciale precum Ziua Designului Românesc, organizată vineri în parteneriat cu Asociația Română de Design și Inovație- ARDI, precum și conferințele realizate sâmbătă împreună cu Atelierele Ilbah, care au atras la BIFE-SIM numeroși designeri de interior și de produs. Dar, adevărații eroi ai evenimentului au fost expozanții: prezentările spectaculoase de colecții noi, spațiile creative dedicate mobilierului, decorațiunilor, tapițeriilor, accesoriilor și demonstrațiile live cu echipamente de ultimă generație pentru producția de mobilă au transformat BIFE-SIM 2025 într-o ediție memorabilă.

Cifrele BIFE-SIM 2025

  • 20.680 vizitatori (specialiști și public larg) – o creștere de +30% față de 2024
  • cca 16.000 mp suprafață expozițională (+1.000 mp față de 2024)
  • +10% firme românești prezente
  • Peste 40 de conferințe și workshop-uri organizate pe 3 scene
  • 27 dintre companiile expozante au fost din Moldova, Bulgaria, Germania, Italia, Polonia, Turcia și China

BIFE-SIM 2026 – un nou nivel de dezvoltare

Ediția următoare promite să fie și mai impresionantă: în 2026 spațiul de expunere se va dubla. Pavilionul B2 va găzdui producătorii de mobilă, produse din lemn, decorațiuni și accesorii, în timp ce Pavilionul B1 va fi dedicat echipamentelor pentru industria mobilei și a lemnului.

BIFE-SIM 2026 are loc între 17–20 septembrie, la Romexpo!

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*