
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile italiene, până în după-amiaza zilei de 23 august 2025, regiunile Emilia – Romagna, Toscana și Marche vor fi afectate de fenomene meteorologice nefavorabile și inundații severe.
Precipitațiile intense din ultimele ore au cauzat creșterea rapidă a nivelului râurilor, existând un pericol iminent de revărsare și producere de alunecări de teren.
În regiunea Toscana, zonele cele mai expuse sunt cele din provincia Livorno, între localitățile Cecina și Piombino, Insula Elba, precum și provinciile Pisa și Grosseto.
În regiunea Emilia Romagna, alerta portocalie de vreme severă are incidență în perimetrul provinciilor Bologna, Piacenza, Parma, Reggio – Emilia, Modena, Ravenna, Forli Cesena și Rimini, fiind vizate și localitățile din zona Munții Apenini.
În regiunea Marche sunt vizate provinciile Ancona, Macerata, Fermo și Ascoli, cele mai intense fenomene fiind înregistrate în provincia Pesaro Urbino.
Impactul poate deveni deosebit de grav în zonele rurale și în apropierea cursurilor de apă, unde infrastructura a suferit daune semnificative la inundațiile majore din anii precedenți.
Primăriile din localitățile afectate au activat planurile pentru situații de urgență, recomandând evitarea deplasărilor care nu sunt absolut necesare.
Totodată, au fost anulate toate evenimentele și activitățile ce urmau să aibă loc în parcuri, grădini, zone expuse intemperiilor.
Be the first to comment