Nuclearelectrica, în parteneriat cu Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP), începe construcția primei Instalații de Detritiere din Europa

Nuclearelectrica, în parteneriat cu Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP), începe construcția primei Instalații de Detritiere din Europa. FOTO Nuclearelectrica

Nuclearelectrica (SNN), în parteneriat cu Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP), au turnat astăzi, la CNE Cernavodă, primul beton în construcția primei Instalații de Detritiere din Europa, în prezența E.S. dl. RIM Kap-soo, ambasadorul Republicii Coreea în România și a altor distinși invitați. Nuclearelectrica și Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP) au semnat contractul de Inginerie, Procurare și Construcție (EPC) pentru finalizarea primei instalații de detritiere (CTRF) din Europa, la CNE Cernavodă în luna iunie 2023, începând astăzi, ulterior lucrărilor premergătoare, construcția efectivă a Instalației de Detritiere (CTRF).
Instalația de Detritiere (CTRF) de la CNE Cernavodă are la bază o tehnologie românească inovatoare, dezvoltată de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – ICSI Rm. Vălcea și va fi a treia instalație de detritiere din lume și prima din Europa, oferind României posibilitatea de a deveni un centru european pentru producția și exportul de tritiu – combustibilul candidat al viitoarelor reactoare de fuziune.

„Astăzi scriem istorie la Cernavodă. România devine prima țară din Europa care construiește o instalație de detritiere, folosind o tehnologie dezvoltată aici, acasă, de cercetătorii de la ICSI Râmnicu Vâlcea – un institut de elită, recunoscut internațional pentru soluții curate, eficiente și sustenabile, un adevărat centru de excelență, pe care îl cunosc foarte bine din mandatul de ministru al cercetării.
Este o realizare care demonstrează că viitorul energetic al Europei se poate construi în România, prin mintea și munca românilor. Proiectul de la Cernavodă este o dovadă a viziunii noastre strategice: combinăm cercetarea românească de vârf cu parteneriate internaționale solide – așa cum este cel cu Korea Hydro & Nuclear Power – pentru a livra soluții în domeniul energiei curate și al protecției mediului.
Mai mult, acest proiect poziționează România ca centru european pentru producția și exportul de tritiu – combustibilul candidat al reactoarelor de fuziune nucleară, precum ITER. Producția de tritiu se adaugă ciclului nuclear românesc integrat, pe care vrem să îl recuperăm: de la minele de uraniu la producția de apă grea, combustibil nuclear și producția de energie nucleară pe tehnologie CANDU, în cele patru reactoare de la Cernavodă,” a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja,” a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

“Astăzi este un moment important în călătoria României către energia durabilă – turnarea primului beton pentru Instalația de Detritiere de la Cernavodă. Acest proiect reprezintă nu numai un progres tehnologic, ci și angajamentul nostru față de un mediu mai curat și mai sigur. Este un proiect inovativ, coordonat de echipe de experți, un proiect care pune România, încă o dată, pe harta globală a dezvoltării industriei nucleare. Colaborarea dintre Nuclearelectrica și KHNP exemplifică puterea parteneriatelor internaționale în atingerea obiectivelor comune. Împreună, stabilim un precedent în materie de inovare și responsabilitate în industria nucleară,” a subliniat Cosmin Ghiță, Director General Nuclearelectrica.

Instalația de Detritiere (CTRF) vă îndepărtă tritiul din instalație, ceea ce va duce la o protecție sporită a mediului, în deplină concordanță cu obiectivele ESG ale Nuclearelectrica și ale Europei. De asemenea, România are oportunitatea de a-și dezvolta lanțul de furnizori și de a deveni un centru de dezvoltare și export al tehnologiei și al know-how-ului românesc de detritiere, folosind fabrici și forță de muncă locale.

“Ceremonia de turnare a betonului pentru instalația de detritiere din Cernavodă, care are loc astăzi, marchează un moment important, simbolizând începerea oficială a lucrărilor de construcție. La fel cum orice structură se bazează pe o fundație solidă și impecabilă, sperăm sincer că betonul turnat astăzi, fără fisuri, va servi drept bază solidă pe care va fi construită cu succes instalația de detritiere. KHNP rămâne pe deplin angajată să colaboreze strâns cu SNN, așa cum a făcut-o întotdeauna, pentru a asigura finalizarea cu succes a acestui proiect,” a declarat dr. Whang Joo-ho, președinte și director general al KHNP.

Proiectul CTRF, realizat de ICSI Rm. Vălcea, utilizează cea mai avansata tehnologie, CTRF incluzând inclusiv cerințele actualizate de securitate nucleară pentru o instalație industrială de tritiu, așa cum au fost stabilite de către CNCAN, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare din România.

Instalația de detritiere (eliminare a tritiului) de la Cernavodă va include mai multe domenii de înaltă tehnologie: separare izotopica în faza lichidă, distilare criogenică și operare în vid înalt. Durata de finalizare a proiectului este estimată la 50 de luni, iar tritiul produs va fi depozitat în containere specializate sigure și securizate, pregătite pentru utilizare ulterioară.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*