Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că începând cu ora 14.00 trenurile de călători circulă în condiții normale pe magistrala feroviară București – Constanța, cu tracțiune electrică și cu viteza maximă de 160 km/h.
Operatorii de transport feroviar de călători au fost informați în prima parte a acestei zile că, începând cu ora 14.00, pe magistrala București – Constanța se va ridica restricția de atașare a locomotivelor Diesel la garnituri, iar trenurile de călători vor putea circula cu locomotive electrice și cu viteza maximă de 160 km/h. Această măsură de revenire la condițiile normale de trafic a fost luată ca urmare a evoluției pozitive a fenomenelor meteo înregistrate și anunțate pentru localitățile din județul Constanța.
În cursul serii de duminică, 26 noiembrie, pe tronsonul Constanța – Mangalia a fost permisă circulația Automotoarelor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ministrul Finanțelor informează că începând de vineri, 4 aprilie, pânã vineri, 11 aprilie, persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în […]
Programator, specialist în resurse umane, profesor sau psiholog: sunt doar câteva dintre meseriile pe care o persoană cu deficiențe de vedere le poate practica la fel de bine precum o persoană tipică – o persoană […]
Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 21 august, o monedă din argint cu tema 100 de ani de la nașterea lui Ion Voicu. Caracteristicile monedei sunt următoarele: Metal […]
Be the first to comment