Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană că a fost anunțată, de către autoritățile italiene, organizarea unei greve naționale, pe durata a 24 de ore, a controlorilor de zbor (ENAV), pentru data de 21 octombrie 2022, care va afecta mai multe zboruri programate pentru călătoriile către și dinspre Republica Italiană.
De asemenea, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale a Aviației Civile din Republica Italiană (ENAC), greva convocată de mai multe sindicate din sectorul transporturilor, Filt-Cgil, Fit-Cisl și Uiltrasporti, va afecta inclusiv unele servicii de transport public italiene, existând riscul unor perturbări ale circulației, pe tot parcursul zilei de vineri, 21 octombrie 2022.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
RE/MAX România – parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment – a încheiat un parteneriat cu KIWI Finance, lider național în brokeraj de credite, cu scopul […]
CNAIR a anunțat că în perioada 06.01.2024– 14.01.2024 se va desfășura un transport cu depășiri agabaritice pe traseul: Nădlac II PTF – A1 – DN68A – Holdea – A1 – Sibiu – DN1 – Ghimbav. Vehiculul transportă o […]
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Slovacă că Guvernul acestei țări a decis instituirea de controale la frontierele cu Republica Austria, Republica Cehă, Republica Polonă […]
Be the first to comment