Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă. FOTO Adrian Boioglu
SN Nuclearelectrica SA anunţă extinderea duratei programului de oprire planificată a Unității 2 CNE Cernavodă, programată pentru resincronizare la Sistemului Energetic Național în data de 13 iunie 2021, în scopul remedierii unor probleme punctuale la sistemul electric, în partea clasică a centralei.
Problemele punctuale au fost identificate cu ocazia testelor pentru resincronizarea la Sistemul Energetic Național, după perioada de oprire planificată începută în data de 9 mai 2021 și se află în prezent în analiză și remediere.
SN Nuclearelectrica SA va reveni cu informații privind resincronizarea la SEN a Unității 2 CNE Cernavodă, după finalizarea lucrărilor de remediere.
Lucrările nu impactează securitatea nucleară, personalul sau populația, acestea realizându-se cu respectarea procedurilor specifice centralei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În 2022, piața de birouri a traversat o perioadă de stagnare. Valorile cererii s-au menținut la același nivel din 2021, în timp ce livrările de spații noi s-au redus la jumătate față de 2021. Cererea […]
Prețurile solicitate pentru chiriile din cele 10 orașe cu cele mai multe anunțuri pe Storia au crescut cu 7% în luna martie 2025 vs. martie 2024. În raport cu luna anterioară (februarie 2025), prețurile din […]
În ultimii doi ani universitățile din România au trecut brusc printr-un proces de schimbare a modului de predare. Au fost perioade în care procesul educațional s-a desfășurat exclusiv online, însă treptat studenții s-au reîntors în […]
Be the first to comment