CNAIR anunță că sâmbătă, 03.09.2022, între orele 07:00-18:00, se va închide circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C), între Baraj Vidraru – Bâlea Lac, km 62 +100 – km 116+808, în vederea desfășurării competiției sportive de înot, ciclism și alergare Transfier 2022.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Living Rock, singurul festival alternativ de muzică de la mare, va avea loc în weekendul 19-21 august, pe plaja Tuzla. Spre deosebire de primele două ediții, când cap de afiș au fost artiști români, anul […]
OVES Enterprise, companie românească specializată în dezvoltarea de soluții software complexe pentru industriile de apărare, aerospațială și securitate cibernetică, a semnat un memorandum strategic cu MSI Defense Solutions, integrator american de sisteme tactice avansate pentru […]
Declaraţia de participare privind procedura de licitaţie deschisă pentru atribuirea Contractului „Proiectare şi Execuţie lucrări pentru proiectul Extinderea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Craiova” a fost publicată pe SEAP, marți, 1 februarie. Valoarea estimată a contractului […]
Be the first to comment