Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. FOTO Consiliul Concurenței.
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Golden Food Snacks preia compania Derpan.
Golden Foods Snaks SA prelucrează și conservă fructe și legume și, de asemenea, produce și comercializează nuci, alune, semințe și fructe deshidratate sub brandul Elmas și sub mărci ale altor companii, cunoscute ca produse private label.
Derpan fabrică pâine, prăjituri și produse proaspete de patiserie și produce și comercializează produse de panificație ambalate, cu termen lung de valabilitate, precum croissant, ștrudel și brioșe.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei nr. 21/1996, această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei.
Autoritatea de concurență va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Packeta România deschide 25 de poziții noi în hub-urile logistice din Oradea și București, pe care își propune să le ocupe în perioada imediat următoare, ca răspuns la dezvoltarea accelerată a comerțului Cross Border. Platforma […]
NewCold, unul dintre cei mai mari operatori de depozite automatizate congelate din lume, intră pe piața românească prin achiziția unui teren de 9 hectare, în partea de nord a Bucureștiului, în proximitatea centurii A0, de […]
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat, azi, 26 mai, suma de 85.743.449,84 lei, în vederea decontării facturilor pentru 178 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național […]
Be the first to comment