Lățimea maximă a vehiculului este de 5,6 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. În conformitate cu OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră.
Etapele de desfășurare ale transportului sunt stabilite de poliția rutieră, care asigură însoțirea vehiculului cu depășiri. Transportul nu se va desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ordinul prin care se instituie noi reglementări privind abrogarea unor tarife plătite de cetățeni pentru un serviciu public, prestat de o instituție aflată în subordinea ministerului, a fost aprobat și trimis spre publicare în Monitorul […]
ING Bank se alătură Black Friday 2021 cu o ofertă pentru cardul de credit și creditul de nevoi personale*. În perioada 11 noiembrie 2021 – 17 noiembrie 2021, clienții care folosesc ING Credit Card în […]
Compania TAROM întâmpină noul an cu o ofertă specială destinată pasagerilor care își planifică din timp călătoriile. În perioada 24 – 31 decembrie 2025, TAROM pune la dispoziție bilete de avion la prețuri începând de […]
Be the first to comment