64 de trenuri de călători (de stat şi private) vor circula, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ora de iarnă

Cale ferată. FOTO Pixabay.com

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA anunţă publicul călător că activitatea de transport feroviar va trece, începând de duminică, 31 octombrie 2021, la ora oficială a Europei Orientale, ora 4.00 devenind ora 3.00.

În noaptea de 30/31 octombrie 2021 trenurile de călători şi marfă vor fi îndrumate din staţiile de formare, conform orei oficiale de vară până la ora 4.00, care devine ora 3.00. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs – de regulă prima staţie cu oprire utilizată de călători, evitându-se opriri în staţiile intermediare -, şi vor pleca după noua oră a Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00 (care devine ora 3.00) şi care au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală, vor circula până la destinaţie. Trenurile de marfă aflate în circulaţie după ora 4.00 (care devine ora 3.00) îşi vor continua mersul până la staţia finală.

Întrucât şi în ţările vecine trecerea la ora oficială a Europei Orientale are loc în aceeaşi zi, 31 octombrie 2021, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Iugoslavia, Ucraina şi Bulgaria trenurile vor circula după orariile din mersul de tren în vigoare.

Numărul trenurilor de călători afectate de schimbarea orei:

Sucursala Regională CF Nr. trenuri care aşteaptă la îndrumare Nr. trenuri care aşteaptă în parcurs Nr. trenuri care circulă până la staţia finală după ora de vară Total trenuri/regională Minute de staţionare
Bucureşti 7 7 420
Craiova 6 6 12 660
Timişoara 4 5 9 540
Cluj 1 8 9 480
Braşov 7 5 1 13 720
Iaşi 4 3 7 420
Galaţi 5 2 7 420
Constanţa
TOTAL REŢEA 34 29 1 64 3660

Astfel, pe raza a șapte sucursale regionale de cale ferată, 64 de trenuri de călători (51 – CFR Călători şi 13 – operatori privaţi) vor fi afectate de schimbarea orei, după cum urmează:

34 trenuri – aşteaptă la îndrumare;

29 trenuri – aşteaptă în parcurs;

1 tren – circulă până la staţia finală după ora de vară.

La nivel naţional, cele 64 trenuri care aparţin tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, vor staţiona 3660 de minute pentru trecerea la ora oficială de iarnă.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*