5 to go își consolidează poziția în Constanța prin achiziția unui lanț local de cafenele

Cafenea 5 to go. FOTO Agenția de PR WefflerMark

5 to go realizează prima achiziție a unui lanț local de cafenele prin preluarea operațiunilor Take Five Coffee din Constanța. Tranzacția a fost definitivată în această lună și vizează 3 dintre cele 4 cafenele ale antreprenorilor constănțeni. Astfel, grupul 5 to go își va consolida puternic prezența în oraș, ajungând la 7 unități deschise în Constanța.

„Dezvoltarea 5 to go în țară este una dintre direcțiile noastre strategice începând cu anul 2020. Preluarea Take Five Coffee este un pas important pentru noi, fiind prima tranzacție de acest gen. Întotdeauna am fost aproape de antreprenorii locali, am ales să colaborăm cu producători locali și să susținem micile afaceri independente, prin parteneriate sau
know-how, ori de câte ori am putut. Este o zonă nouă pe care o explorăm, aceasta de achiziții, însă este un pas natural în strategia noastră de dezvoltare. Cu atât mai mult cu cât poate fi și un ajutor pe care îl oferim celor care nu mai pot susține investițiile și cheltuielile unei afaceri HoReCa, în acest context instabil”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.

Investiția estimată în reamenajarea celor 3 cafenele este de peste 50,000 euro. Ele vor fi operate în sistem de franciză de către parteneri actuali, care au cel puțin încă o cafenea gestionată cu succes în oraș.

Obiectivele de creștere locală vizează depășirea unui număr total de 15 locații în Constanța, păstrând ritmul accelerat și la nivel național: un total de 500 unități până la finalul anului 2022. În acest moment, grupul depășește 250 de unități, iar până la finalul anului este estimat că va ajunge la 300 de cafenele la nivel național. În plus, anul acesta 5 to go a făcut primii pași internaționali, prin deschiderea alături de Donuterie a 5 unități în Franța.

Despre 5 to go 

5 to go a luat naștere în 2015, iar în prezent a depășit pragul de 250 de locații și este cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul inovator de preț unic pentru toate produsele comercializate. Sub sloganul „Smile, there’s coffee!”, lanțul de cafenele oferă consumatorilor un spațiu cald și prietenos, unde cafeaua este actorul principal. Cafeaua folosită este una cu o aromă intensă, corpolentă, cremoasă, ce se constituie într-un amestec unic, creat special pentru lanțul de cafenele 5 to go. Pentru că cifra 5 reprezintă elementul de structură a brandului, echipa 5 to go oferă clienților cinci motive principale să revină în una dintre cafenelele din grup: gustul, profesionalismul, rapiditatea, diversitatea și stilul de viață.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*