11 localități și 17 firme primesc bani pentru reabilitarea unităților școlare, pentru drumuri și pentru dezvoltarea companiilor

Cseke Attila. FOTO Guvernul României

28 de noi contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, în valoare eligibilă totală de 217.517.211,45 de lei, au fost semnate de ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila.

Investițiile care vor primi finanțare pentru reabilitarea, modernizarea și utilarea mai multor unități de învățământ din țară vor fi implementate în:

  • municipiul Giurgiu, pentru lucrări de intervenții pentru creșterea performanței energetice la Școala Gimnazială Nr. 3, arondată Școlii Gimnaziale “Mircea Cel Bătrân”, va beneficia de 2.529.571,51 lei;
  • Universitatea din Craiova (județul Dolj) va beneficia de 29.999.116,65 lei pentru reabilitarea și modernizarea unor spații învățământ la corpurile G(C12), H(C16), I(C13), J(C14) si K(C15);
  • comuna Motoșeni (județul Bacău) va beneficia de 1.700.937,35 lei pentru modernizarea și echiparea școlii gimnaziale din satul Fântânele;
  • comuna Dealu Morii (județul Bacău), pentru reabilitarea, consolidarea, modernizarea și extinderea Școlii cu clasele I-VIII din satul Dealu Morii, va beneficia de 5.616.329,30 de lei;
  • Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului “Regele Mihai I al României ” din Timișoara (județul Timiș) va beneficia de 790.958,30 lei pentru realizarea transferului tehnologic în vederea obținerii unor alimente funcționale inovative îmbogățite în compuși bioactivi – CTTU 2020.

Totodată, 47.825.929,85 de lei vor fi investite în infrastructura de drumuri, pentru reabilitarea și modernizarea DJ 606A, pe tronsonul cuprins între DJ 561A (Plopi) și DN 6 (Balota), în județul Mehedinți.

Municipiul Huși (județul Vaslui) primește 2.361.705,63 de lei pentru construcţia unui centru multi-funcţional în zona urbană marginalizată (ZUM) 3 – Dric, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Șerban Cantacuzino” al județului Prahova va beneficia de 2.823.220,92 de lei pentru reabilitarea termo-energetică a sediului Detaşamentului de Pompieri Sinaia.

Tot astăzi, au fost semnate și contracte de finanțare pentru proiecte europene ce vizează:

  • îmbunătăţirea serviciilor educaţionale şi a celor cultural-recreative, precum şi a spaţiilor publice urbane, în oraşul Vicovu de Sus (judeţul Suceava), în valoare de 23.287.500 de lei;
  • implementarea măsurilor integrate de dezvoltare urbană durabilă și creșterea calității vieții în orașul Comănești (județul Bacău), în valoare de 23.287.237,75 de lei;
  • creșterea performanței energetice a clădirii comandamentului Unității Militare 0723 Alexandria (județul Teleorman), în valoare de 4.886.267,62 de lei.

Alte 17 proiecte, în valoare totală de 85.261.410,25 lei, vizează creşterea competitivităţii unor firme, prin diversificarea activității și consolidarea poziției pe piață sau dezvoltarea capacităților de producție ori achiziție de utilaje.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*